contact@ars-historica.ro

Acordul ADIȚIONAL la Protocolul de Înfrățire între Chișinău și București, APROBAT. Viceprimar de peste Prut: „Această colaborare este fundamentală”

Protocolul de Înfrățire încheiat în anul 1999 între primăriile din Chișinău și București are, începând cu 15 ianuarie 2020, un Acord de colaborare adițional.
Documentul a fost votat astăzi de către 42 de consilieri municipali ai Chișinăului, în prezența a 16 consilieri municipali de la București, conduși de viceprimarul general al capitalei României, Aurelian Bădulescu.
Acordul prevede schimburi de experiență între autoritățile din cele două capitale, derularea unor proiecte de dezvoltare economică și socială, susținerea, la nivel local, a colaborării industriale și comerciale, inclusiv a investițiilor, precum și cooperarea directă între întreprinderi, extinderea schimburilor culturale, colaborarea între asociații și ansambluri artistice, organizații culturale etc.
Viceprimarul general al Bucureștiului, Aurelian Bădulescu, a declarat astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), care a debutat cu imnul „Deșteaptă-te, române”, că această colaborare este una „fundamentală”, iar proiectele implementare trebuie să atingă rezultatele scontate. Bădulescu a încurajat stabilirea de relații individuale între consilierii municipali din cele două capitale pentru a putea rezolva mai ușor problemele cetățenilor.
„Este o onoare să fim astăzi la Chişinău. Pentru noi această colaborare este una fundamentală, astfel încât instituţiile noastre să poată beneficia de experienţa celor două unităţi administrative, iar proiectele pe care intenţionăm să le realizăm împreună, să aibă obiectivul şi rezultatul scontat. Ne propune să facem cât mai mult, astfel ca cetăţenii municipiului Chişinău să fie mulţumiţi ”, a conchis viceprimarul de București.

Menționăm că de la ședința de astăzi a CMC au lipsit patru consilieri socialiști, un democrat, un comunist, Andrei Năstase, președintele fracțiunii Platforma DA, dar și liderul liberalilor, Dorin Chirtoacă.

Sursa: www.ziarulnational.md

Urmărește-ne pe:

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *