contact@ars-historica.ro

Alexandru Ioan Cuza, părinte fondator al României moderne

Unirea Țării Românești cu Moldova în 24 Ianuarie 1859 este actul fondator al României moderne. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul ambelor state românești a însemnat Unirea lor într-un nou stat, cunoscut inițial sub numele de „Principatele Unite”, care, din 1866, pe baza noii Constituții, s-a numit România.

Unirea a fost un obiectiv al elitei românești în timpul Revoluției din 1848, asumată de tinerii politicieni ca cel mai important proiect politic la mijlocul secolului al XIX-lea. Unirea din 1859 a fost posibilă datorită unui concurs de premise favorabile, de la asumarea acestui obiectiv politic de către tinerii politicieni români și diseminarea lui în societatea românească, până la contextul internațional favorabil determinat de Războiul Crimeei, opoziția Franței și Angliei față de proiectele Rusiei de a ajunge la gurile Dunării (și apoi la Constantinopol) și deciziile favorabile adoptate al conferința de pace.

La Paris s-a decis în 1858 formarea unei federații între Moldova și Țara Românească, cu doi principi, cu două guverne, două parlamente etc. Politicienii români au avut abilitatea de a dezvolta acest proiect într-o Unire efectivă a celor două principate românești într-un singur stat.

Prima etapă a constat în alegerea unui singur principe, a lui Alexandru Ioan Cuza, pe tronul Moldovei și Țării Românești. În ciuda protestelor Marilor Puteri, politicienii români au dus cu pași rapizi până la capăt proiectul unionist: o reprezentanță unică la Constantinopol; o armată comună; cu o singură conducere; intervenții pe lângă guvernele străine pentru recunoașterea Uniri etc.

Pasul deciziv a fost efectuat în Ianuarie 1862, când s-a constituit un singur guvern la București. După acest moment ritmul de modernizare a noului stat s-a accelerat, în paralel cu unificarea instituțională.

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza a avut un rol esențial în desăvârșirea Unirii și în modernizarea noului stat românesc. Rolul lui Cuza trebuie înțeles și asociat cu cel al politicienilor epocii, Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Costache Negri și mulți alții, fiecare având rolul său bine definit în noua construcție politică.

Alexandru Ioan Cuza este unul din părinții fondatori ai României moderne, alături de Mihail Kogălniceanu și Carol I. Pe fundalul adversității politicienilor români față de ambițiile autoritare ale lui Cuza, care se înscriu în tradiția politică românească și care au fus în cele din urmă la abdicarea principelui și aducerea pe tron a lui Carol I, rolul lui Alexandru Ioan Cuza în fondarea României moderne a fost vreme îndelungată minimalizat.

Redescoperit de istoricul A. D. Xenopol la sfârșitul secolului al XIX-lea, Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat de o oarecare notorietate în perioada comunistă, datorită minimalizării rolului monarhiei în modernizarea României. În ultimele trei decenii locul său în istorie a fost umbrit din nou de revanșa susținătorilor Casei Regale de România. Practic, Alexandru Ioan Cuza nu și-a găsit încă locul corect în Panteonul istoriei românești și în memoria colectivă.

Alexandru Ioan Cuza este părinte fondator al României moderne. Reformele adoptate în timpul scurtei sale domnii (1859-1866) au pus bazele statului român modern. Indiferent cine a inițiat aceste reforme – Cuza însuși sau echipa sa de politicieni – rolul lui Al. I. Cuza este indiscutabil, pentru că, fără acordul său, ele nu puteau fi promulgate și nu puteau să intre în vigoare. Cea mai bună dovadă constă în proiectele legislative din 1859-1862 care urmăreau să dezvolte instituții paralele în cele două principate, pe care el a refuzat să le promulge. Începând cu 1862 unificarea instituțională a Moldovei și Țării Românești a fost principalul obiectiv politic.

Dintre reformele lui Cuza, arhicunoscute, atragem atenția doar asupra a două dintre ele.

(1.) Înființarea celor două Universități, la Iași în 1860 și la București în 1864, au avut un rol fundamental, pentru că, atât calitatea intelectualilor, cât și numărul lor într-o țară, determină modernizarea statului.

(2.) Secularizarea averilor mănăstirești a readus în folosul țării un sfert din pământul arabil, care a permis adoptarea reformai agrare. Prin împroprietărirea a circa 460.00 de familii de țărani a fost detensionată societatea, predominat rurală în acea perioadă.

Lor li se adaugă o mulțime de reforme în domeniul fiscal, administrativ, juridic etc., care erau inerente în procesul de modernizare al României. Toate aceste reforme adoptate între 1859-1866 poartă amprenta lui Alexandru Ioan Cuza.

Greșelile și abuzurile din timpul administrației lui Cuza sunt specifice societății românești de la mijlocul secolului al XIX-lea, în care „dictatura” principelui și corupția demnitarilor erau la la ordinea zilei.

Carol I a avut, la rândul său, un rol fundamental în modernizarea României și este, la fel ca Alexandru Ioan Cuza, un părinte fondator al României moderne. El a venit într-o societate în care procesul reformator era deja ireversibil. A adus în plus fermitatea, rigoarea și spiritul de organizare prusac și o experiență militară, care a contribuit decisiv la următorul pas important în istoria României moderne: independența obținută în 1877.

România, ca stat modern, are un început, un moment fondator, iar acesta este Unirea din 24 Ianuarie 1859. Iar Alexandru Ioan Cuza este părinte fondator al României moderne!

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *