
România nu poate și nici nu trebuie să-i uite pe cetățenii R. Moldova
pe perioada crizei, provocată de pandemia de COVID-19. Declarația
aparține ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță.
Într-un interviu pentru Radio Chișinău, preluat de Radio Chișinău, el a
vorbit despre mai multe proiecte comune și gesturile de ajutor pe care
face Bucureștiul pentru cei care vorbesc aceeași limbă și împart aceeași
cultură.
Și în vremuri de criză, în plină luptă cu pandemia COVID-19, România
rămâne consecventă în politica sa față de Rep. Moldova și vrea să-i
ajute direct pe cetățenii acesteia, spune ambasadorul României la
Chișinău, Excelența Sa, Daniel Ioniță.
„Susținem fără rezerve parcursul european al R. Moldova și încurajăm
autoritățile de la Chișinău să continue reformele. De asemenea, acționăm
pentru realizarea la timp a proiectelor strategice, în special a celor
care vizează conectarea Rep. Moldova la spațiul european(…) Suntem
împreună în această criză și împreună cred că vom reuși. Totodată
trebuie să avem în vedere faptul că unele proiecte trebuie să decurgă în
mod natural, cu luarea în considerare a tuturor restricțiilor impuse de
situația epidemiologică din Rep. Moldova, din România, din lume.”
Ambasadorul a vorbit și despre decizia României de a exporta medicamente pentru oamenii din R. Moldova, deși și Bucureștiul se confruntă cu lipsuri în această perioadă.
„În UE, trebuie să ținem cont de cei apropiați nouă, de cei din imediata vecinătate, iar în cazul României noi nu putem și nu trebuie să uităm de cei care vorbesc aceeași limbă cu noi, și cu care împărțim o cultură și tradiții comune – adică de cetățenii R. Moldova. Decizia de aprobare a exportului în Rep. Moldova pentru unele medicamente, echipamente medicale și biocide a fost luată în condiții dificile, având în vedere că și noi, în România, avem propriile noastre probleme, propriile noastre necesități și noi, ca aproape toată lumea, ne-am trezit confruntați cu o lipsă acută de echipamente medicale necesare. Sigur, acum situația a început să se îmbunătățească, dar în prima etapă a crizei am constatat că nu aveam suficiente măști de protecție, suficiente ventilatoare, suficiente echipamente necesare salvării vieții celor care sunt în prima linie.”
Pe lângă asigurarea cu medicamente, România ajută și la repatrierea în siguranță a cetățenilor Rep. Moldova, pe care criza provocată de COVID-19 i-a prins departe de casă și în condiții nesigure.
„În ultimele săptămâni, împreună cu Ambasada Rep. Moldova la București, Ministerul de Externe al României a facilitat tranzitul pe teritoriul național a câtorva sute de cetățeni ai Rep. Moldova, cu respectarea condițiilor stabilite de autoritățile române. Cetățeni care se adaugă evident celor câtorva zeci de mii de cetățeni ai Rep. Moldova, care au tranzitat în ultima perioadă România pe culoarele prestabilite(…) Am colaborat cu autoritățile de la Chișinău pentru a aduce acasă un număr de cetățeni din Emiratele Arabe Unite și totodată, facilităm tranzitul către Rep. Moldova pentru transportul de mărfuri și pentru unele produse medicale.”
Diplomatul s-a arătat încrezător că solidaritatea europeană va ajuta la depășirea crizei medicale, dar și a consecințelor acesteia.
Sursa: https://rgnpress.ro