contact@ars-historica.ro

Ambasadorul României, Excelenţa Sa Daniel Ioniţă: România este principalul partener economic al Republicii Moldova

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a participat joi, 30 mai 2019, la prima ediţie a Forumului Investiţional Chişinău, eveniment ce a reunit oameni de afaceri din mai multe state, inclusiv din România.

În discursul său, Ambasadorul României s-a referit la relaţiile speciale ce rezultă din Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. De asemenea, oficialul român a evocat semnificaţia deosebită a momentului actual în care România deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, perioadă care a culminat cu aniversarea  a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, 5 ani de la semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi de la liberalizarea regimului de vize.

În context, Ambasadorul Daniel Ioniţă a precizat că în ultima perioadă structura relaţiilor economice ale Republicii Moldova s-a schimbat fundamental, în prezent peste 70% din totalul schimburilor comerciale fiind cu state membre ale Uniunii Europene, iar România este principalul partener economic.

Referindu-se la datele economice înregistrate la finalul lunii martie 2019, Ambasadorul României a menţionat faptul că volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Republica Moldova a fost de peste 457 de mil. Euro. La finalul anului 2018, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Republica Moldova a fost de 2,237 mld. USD, din care exportul a fost de 1,3 mld. USD, iar importul de 874 mil. USD, soldul fiind de 490 mil USD, în favoarea României, în creştere faţă de anul trecut.

Ambasadorul României a apreciat că aceste rezultate au fost posibile datorită Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, la acestea contribuind inclusiv Asociaţia Investitorilor Români din Republica Moldova, entitate care acţionează ca un partener onest şi credibil şi ca o punte de legătură în domeniul economic între România şi Republica Moldova.

Sursa: http://tvrmoldova.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *