contact@ars-historica.ro

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță: ”România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova”

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, s-a întâlnit cu șeful Executivului de la Chișinău, iar cu această ocazie a reiterat sprijinul României, inclusiv financiar, în contextul actual pentru Republica Moldova, se arată în comunicatul oficial al Guvernului de peste Prut.

„România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova, pentru că avem un spațiu comun de limbă, cultură și tradiții care, cu siguranță, constituie un  fundament solid al relațiilor noastre bilaterale”, transmite acesta.

Totodată, oficialii au discutat despre nivelul de implementare a proiectelor comune și perspectivele de fortificare a relațiilor moldo-române pe segmente de interes reciproc.

În debutul întâlnirii, șeful Executivului din Republica Moldova a apreciat înalt dinamica relaţiilor bilaterale, exprimând gratitudine Guvernului român pentru susţinerea constantă  acordată în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare, dar și pentru sprijinul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

“România mereu ne-a fost alături prin suportul său valoros. Republica Moldova mizează în continuare pe susținerea statului român și vă asigurăm că agenda de reforme a Guvernului este orientată spre a schimba lucrurile în țara noastră în folosul cetățenilor”, a menționat premierul.

Ion Chicu a trecut în revistă prioritățile Guvernului pentru perioada următoare și a vorbit despre ultimele evoluții în implementarea reformei administrației publice. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la activitățile Executivului în vederea sporirii implementării proiectelor bilaterale, accentuând că orice reformă necesită a fi comunicată pe larg, pentru a asigura o percepție corectă a acesteia de către cetățeni și a spori  gradul de încredere din partea societății.

De asemenea, ambasadorul român acreditat la Chișinău a mulțumit pentru susținerea acordată de autoritățile Republicii Moldova în contextul organizării alegerilor prezidențiale din România, care la primul tur s-au desfășurat fără impedimente.

Sursa: www.caleaeuropeana.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *