„La proiect pot apela țările membre ale UE. România poate aplica pentru studiul de fezabilitate pentru același tronson. Republica Moldova trebuie să ia act de efortul făcut, să declare autostrada drept obiectiv de importanță națională, să demonstreze consecvență în raport cu partenerii strategici. Să nu devină un moment de blocaj pentru Ucraina. Dacă noi nu ne vom mișca, nici la Odessa nu va ajunge această autostradă”, a declarat unul dintre experți.

 Specialiștii sunt de părere că autostrada ar contribui la atragerea investitorilor care fără o infrastructură normală nu vor veni în Moldova:

„Avem posibilitatea să aducem bani reali în această țară. Am obținut susținere în România, în Ucraina dar și în UE. Acum susținerea logică, consecventă ar trebui să vină din partea Republicii Moldova. Nu o susținere formală în scris. Asta nu e suficient. Avem nevoie de susținerea Guvernului. Nu avem nevoie de declarații, avem nevoie de acțiuni, de grupuri de lucru care vor stabili clar termenii, condițiile de colaborare, cine aplică pentru studiile de fezabilitate”.

 Experții s-au arătat nemulțumiți de faptul că autoritățile de la Chișinău bat pasul pe loc în acest sens:

„Noi suntem locomotivele care nu sunt susținute de vagonul din spate pentru că nu el nu vrea să inițieze aceste discuții. Partenerii externi ne întreabă de ce nu avem susținere din partea guvernului. Ucraina e gata să acționeze dacă autoritățile de la noi sunt gata să se implice. Mecanismele există cu siguranță”.

Autostrada Ungheni – Chișinău – Odesa va fi o continuare a Autostrăzii Unirii din România, care va face legătura între orașele Târgu Mureș și Iași și va ajunge până la Ungheni. Recent, autoritățile de la București au propus ca Autostrada Unirii să fie declarată obiectiv de importanță națională.

Sursa: https://agora.md