contact@ars-historica.ro

BERD vrea să cumpere 25% din Vestmoldtransgaz, subsidiara Transgaz din Republica Moldova, pentru 20 de milioane de euro

Transgaz (TGN), operatorul tehnic care asigură transportul a 90% din gazele naturale consumate în România, a convocat acţionarii în data de 5 octombrie pentru a aproba încheierea unei tranzacţii cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care presupune subscrierea de către BERD a unei părţi sociale nou emise de către Vestmoldtransgaz pentru suma de 20 de milioane de euro, BERD devenind astfel asociat în Vestmoldtransgaz cu 25% din capitalul său social, potrivit unui raport la Bursă.

În acelaşi timp, primul punct de pe ordinea de zi a acţionarilor prevede asumarea de către Eurotransgaz şi Transgaz, în solidar, a obligaţiei de a cumpăra de la BERD participaţia la un preţ prestabilit la momentul la care banca îşi va exercita dreptul de vânzare a acesteia.

Societatea Vestmoldtransgaz, subsidiară a companiei Transgaz, este operator tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale din Republica Moldova şi asigură  îndeplinirea în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Transgaz a semnat un acord de interconectare cu partenerul Vestmoldtransgaz pentru gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău prin care vecinii de peste Prut pot primi gaze şi din România, conductă care a costat 150 de milioane de euro şi care ar putea asigura întregul consum al moldovenilor.

Sursa: https://www.zf.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *