contact@ars-historica.ro

Cine este Volodimir Zelenski, noul preşedinte care a fost ales în Ucraina

Victorie zdrobitoare a actorului Volodimir Zelenski în alegerile prezidenţiale din Ucraina. Debutantul în politică a obţinut 73% din voturi în turul al doilea, după centralizarea rezultatelor din 90% dintre secţii. Prezenţa la vot a fost de 62%. Zelenski va deveni cel de-al şaselea preşedinte al Ucrainei de la dobândirea independenţei faţă de URSS.

Am reuşit împreună. Vă mulţumesc tuturor! Nu va urma un discurs patetic, vreau doar să vă spun – mulţumesc!”, a declarat favoritul alegătorilor ucraineni.

Lui Petro Poroşenko, actualul preşedinte al Ucrainei, nu i-a mai rămas altceva decât să se recunoască învins.

Nu renunţa niciodată, asta este ceea ce aud şi acum, când văd rezultatul exit-poll-urilor. Sunt clare. Şi îmi oferă motivele să îl sun pe adversaul mei şi să îl felicit”, a spus actualul președinte, Petro Poroșenko.

În vârstă de 41, Volodimir Zelenski nu are niciun fel de experiență politică. Şi-a câştigat celebritatea pe platourile de filmare, în urma interpretării chiar a unui rol de preşedinte într-un serial de teelviziune.

Asta (mă deosebeşte de ceilalţi, n.red). Asta e o faţă nouă. Nu am fost implicat niciodată în politică, provin dintr-o lume curată, lumea televiziunii şi a filmelor. Oamenii înţeleg că nu fac promisiuni pentru ca apoi să-mi cer scuze”, a spus Zelenski.

În campania electorală, Zelenski le-a promis ucrainenilor că îi va scăpa de oligarhi şi va scoate economia de sub stăpânirea acestora.

„Ei (susţinătorii, n.red.) se identifică cu mine fiindcă sunt deschis, sufăr, mă enervez. Nu-mi ascund emoţiile în faţa camerelor, nu încerc să par diferit”, susține Zelenski.

Adversarii săi îl acuză, însă, de legături cu un oligarh. Zelenski are mai multe apartamente şi o casă în Ucraina, iar recent, jurnaliştii au scris că ar avea şi o vilă de patru milioane de euro în Italia, pe care nu a menţionat-o în declaraţia de avere.

ACTUALIZARE. Ucrainenii au avut o misiune dificilă. Au fost chemaţi la urne să aleagă între un actor-preşedinte şi un oligarh-preşedinte, duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Pornit cu prima şansă, fără vreo experienţă politică, Volodimir Zelenski a dominat în prima rundă a scrutinului cu sprijinul electoratului tânăr. Potrivit exit-poll-urilor date publicității la închiderea urnelor, duminică seară, Volodimir Zelenski, obţine 73% din voturile alegătorilor.

ACTUALIZARE 21.30. Exit-pollul preluat de agenţia Reuters arată că 72,7% dintre voturi au mers către actorul convertit la politică, în timp ce actualul preşedinte, Petro Poroşenko, n-a primit decât 27,3%.

Numărătoarea a început. Aşadar, ucrainenii au ales un nou-venit pentru cea mai importantă funcţie în stat.

Volodimir Zelenski e un novice într-ale politicii, dar nu e nici naiv, nici singur în această luptă. Marele pas spre faimă l-a făcut în 2015 când a primit rolul principal într-un serial. Aşa a ajuns una dintre cele mai cunoscute feţe ale micului ecran din Ucraina. A transformat lipsa de experienţă politică într-un atu.

S-a rupt de elite şi s-a prezentat în faţa electoratului drept gura de aer proaspăt de care are nevoie societatea pentru un nou început.

Dar în afară de a se pune în antiteză cu actualul preşedinte, Volodimir Zelenski n-a avut prea multe soluţii pentru problemele presante cu care se confruntă Ucraina: corupţia şi economia, nemaivorbind de relaţia permanent tensionată cu Rusia din cauza invaziei din estul ţării şi a anexării Crimeei.

În spatele acestui pionier al schimbării, stă un veteran al politicii. Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina şi rivalul actualului lider de la Kiev, Ihor Kolomoiski, ar fi construit rampa de lansare spre preşedinţie pentru Zelenski.

În campania electorală, i-ar fi asigurat transportul, paza şi un avocat, susţine Radio Europa Liberă. În plus, omul de afaceri este şi patronul televiziunii care transmite serialul care l-a făcut celebru pe preşedintele ales.

Prima reacţie din plan extern după acest rezultat vine din Rusia: victoria lui Volodimir Zelenski arată că ucrainenii for schimbare transmite Kremlinul.

ACTUALIZARE 20.13. Secțiile de vot din Ucraina s-au închis. 

Volodimir Zelenski a fost ales noul președinte al Ucrainei cu 73 la sută din voturi, potrivit exit-poll-ului, relatează AFP. Actorul de comedie, un novice în politică, îl învinge astfel pe Petro Poroșenko, în al doilea tur al scrutinului.

Actorul de 41 de ani a obţinut 73, 2 la sută din sufragii în turul doi, faţă de 25,3 la sută cât a obţinut rivalul său, Petro Poroşenko, în vârstă de 53 de ani.

Sondajul la ieşirea de la urne a fost realizat de consorţiul “Exit Poll National”, care reuneşte trei institute.

Primele rezultate parţiale sunt aşteptate în cursul nopţii.

În primul tur, Zelenski a câştigat clar cu 30% din voturi faţă de 16% obţinute de Poroşenko.

Candidații sunt un actor de comedie, Volodimir Zelenski, fără niciun fel de experienţă politică, şi actualul şef al statului, Petro Poroşenko.

Iar prima şansă o are Zelenski, populist şi exponent al curentului anti-sistem, creditat cu peste 70% în sondaje, după ce în primul tur a câştigat 30% din voturi. Este susţinut de un oligarh ucrainean și de partidul naționalist al acestuia. A promis să combată corupţia în ţara sa, care este una dintre cele mai sărace din Europa. Este exact ce i se reproşează că nu a făcut lui Poroşenko, împreună cu lentoarea reformelor şi scăderea nivelului de trai.

Ambii candidaţi s-au angajat să păstreze ţara pe traiectoria pro-occidentală. Dacă sondajele sunt cât de cât corecte, va fi un salt în necunoscut pentru Ucraina. Vă reamintim că este vorba despre o ţară în estul căreia se poartă un război cu separatiştii sprijiniţi de Rusia, şi care bate la porţile Uniunii Europene.

Sursa: www.digi24.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *