contact@ars-historica.ro

Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte apreciază drept incorecte și parțial libere alegerile și va veni cu recomandări pentru îmbunătățirea legislației electorale

Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), care a apreciat drept incorecte și parțial libere alegerile din 24 februarie, urmează să vină cu recomandări pentru îmbunătățirea legislației electorale. Reprezentanții coaliției susțin că vor comunica cu partidele politice, dar și cu instituțiile statului pentru a înlătura deficiențele observate.

Coaliția a constatat că în campania electorală pentru parlamentarele din 24 februarie, au fost utilizate resurse administrative și a avut loc coruperea alegătorilor. De asemenea, a fost limitat dreptul la vot și cel de a depune contestații a cetățenilor moldoveni aflați peste hotare.

Au fost înregistrate deficiențe și erori în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) și listele electorale, iar mass-media a fost controlată politic. Femeile, tinerii, persoanele cu dizabilități și persoanele de etnie romă au fost subreprezentate, iar observatorilor naționali au fost intimidați.

Într-o conferință de presă la IPN, Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă, a remarcat că în cazul Republicii Moldova sistemul electoral mixt a creat o situație în care un partid de pe poziția a treia la nivel național a câștigat majoritatea în circumscripțiile uninominale.

„Respectiva formațiune a promovat sistemul mixt și a promis cetățenilor că vrea să reînnoiască clasa politică, dar de fapt a promovat în circumscripțiile uninominale șefii de raioane și primari afiliați ei, care au folosit resursele administrative în campania electorală”. Igor Boțan a mai spus că s-a observat cum în această campanie s-au colectat semnăturile pentru anumiți candidați electorali și cum acestor concurenți electorali nu li s-a întâmplat nimic chiar dacă s-a stabilit că s-a încălcat legea.

Ion Manole, directorul Asociației „Promo-LEX”, a spus că au fost tentative de intimidare a observatorilor naționali și de compromitere a campaniilor de educație civică, acțiuni care au loc pentru prima dată după 2009. Ion Manole a spus că reprezentanții societății civile au fost intimidați și acuzați neîntemeiat de autoritățile electorale și APL-uri, iar unii membri CEC și reprezentanți ai partidelor politice au cenzurat, de fapt, activitatea Misiunii de Observare Promo-LEX.

„Pentru prima dată se întâmplă ca Misiunea de Observare într-un fel sau altul să fie supusă unor urmăriri, în special anumiți observatori ai noștri. Au fost atacuri la adresa Misiunii, anumite intimidări. Am desfășurat întâlniri cu CEC și cu concurenții electorali pentru a le explica metodologia noastră și faptul că cel puțin în ultimii zece ani de când Promo-LEX se ocupă cu monitorizarea alegerilor nu a făcut nimic deosebit de această dată. Totuși, până la urmă s-a ajuns la concluzia că se interzice observatorilor de a comunica opiniei publice constatările lor în ziua alegerilor”, a spus Ion Manole.

Directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a spus că mass-media în mare parte a eșuat în reflectarea corectă și echidistantă în campania electorală și nu a asigurat dreptul concurenților electorali la mass-media, chiar dacă aceștia au acest drept, pe de o parte, iar, pe de altă parte, mass-media nu a asigurat dreptul consumatorilor de media, a alegătorilor, la informație corectă și echidistantă.

„Acei consumatori de media care au avut acces doar la unele posturi de televiziune nu au putut să voteze informat pentru că au fost lipsiți de informația comprehensivă. Nu toți concurenții electorali au avut posibilitatea să-și expună opiniile privind platformele lor electorale”, a spus Nadine Gogu.

Andrei Brighidin, expert la Fundația Est-Europeană, a menționat că interesele grupurilor subreprezentate, precum persoanele cu dizabilități și cele de etnie romă, rareori au fost reflectate în platformele electorale ale formațiunilor concurente. Potrivit lui, la nivelul circumscripțiilor uninominale, din totalul de candidați, doar 20% au fost femei. Totodată,  niciunul din candidați nu a reflectat problemele specifice cu care se confruntă persoanele de etnie romă și doar trei concurenți au prezentat informații nu foarte exhaustive privind promovarea în alegeri a persoanelor cu dizabilități.

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este constituită din 39 de organizații obștești cu activități în domenii conexe dreptului electoral. Coaliția promovează alegerile libere și corecte, în conformitate cu standardele ODIHR/OSCE, ale Consiliului Europei și instituțiilor specializate afiliate.

Sursa: http://www.evzmd.md/actualitate/257-actualitate/84636-coali%C8%9Bia-civica-pentru-alegeri-libere-%C8%99i-corecte-apreciaza-drept-incorecte-%C8%99i-par%C8%9Bial-libere-alegerile-%C8%99i-va-veni-cu-recomandari-pentru-imbunata%C8%9Birea-legisla%C8%9Biei-electorale.html

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *