contact@ars-historica.ro

Conducerea ADR Centru din România, în vizită în R. Moldova

O delegație din România, care reprezintă Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Alba Iulia, efectuează în această săptămână o vizită de lucru la ADR Centru din R.Moldova, cu sediul în orașul Ialoveni, transmite MOLDPRES.

Vizita se desfășoară în cadrul comun de cooperare dintre cele două instituții de dezvoltare regională și are drept scop discutarea cooperării bilaterale europene și îmbunătățirea activităților pentru creșterea absorbției de fonduri nerambursabile, între ADR Centru România și ADR Centru Republica Moldova.

Colegii din România au participat la câteva runde de discuții la sediul ADR Centru Moldova și au vizitat mai multe proiecte de dezvoltare regională, implementate în localitățile din centrul ţării.

“Suntem deschiși și interesați să atragem investiții în Regiunea Centru, să preluăm bune practici și să cooperam în domenii de interes comun, inclusiv în cadrul programelor de finanțare, eligibile pentru R. Moldova”,  a menţionat Viorel Jardan, directorul ADR Centru din ţara noastră.

La rândul său, omologul din România, Simion Creţu, şi-a exprimat acordul de a „identifica și stabili un cadru comun concret de cooperare, benefic și interesant pentru ambele parți”. „Suntem deschiși și dispunem de experiență și expertiză necesare, care pot fi transmise Regiunii Centru din R. Moldova”, a declarat directorul ADR Centru din România, Simion Crețu.

Managerii au reiterat că ambele Agenții de Dezvoltare Regională au interese comune și doresc să dezvolte cooperarea bilaterală, or, fiecare partener încearcă să definească noi coordonate pentru schimbul de experiență în anii următori, prin activități și proiecte europene comune.

Colegii din România se vor afla la ADR Centru până vineri, 7 iunie, urmând să fie încheiate mai multe înţelegeri, la diverse capitole de cooperare, inclusiv care să asigure  transferul de cunoștințe privind pregătirea Republicii Moldova pentru aderare la Uniunea Europeană.

Sursa: https://radiochisinau.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *