contact@ars-historica.ro

Granturi de până la 40 000 de euro de la Uniunea Europeană pentru parteneriate de pe ambele maluri ale Nistrului care să implementeze idei inovative de afaceri

Organizaţii şi companii de pe ambele maluri ale Nistrului pot crea parteneriate care să participe la un concurs de granturi organizat de Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Parteneriatele trebuie să fie constituite din cel puţin două instituţii, ONG-uri şi companii.

Proiectele propuse urmează să abordeze cel puţin una dintre provocările accentuate de pandemie, cum ar fi accesul restricţionat la materiile prime, reţelele de distribuţie subminate, lipsa unei pieţe competitive pentru operatorii logistici, ş.a.

Concursul este deschis ideilor care vor conţine soluţii pentru întreprinderi micro, mici şi mijlocii prin digitalizarea proceselor lor, dar şi a interacţiunii lor cu autorităţile publice locale, cu instituţiile statului şi furnizorii.

Propunerile de proiect vor permite oamenilor de afaceri de pe ambele maluri să coopereze şi să beneficieze de schimburi economice peste Nistru în noile condiţii de lucru ca urmare a crizei provocate de COVID-19.

Toate activităţile prevăzute de proiecte ar trebui să se desfăşoare în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021.

Termenul limită de depunere a cererilor este 2 octombrie 2020, ora 16.00

Detaliile despre acest concurs pot fi găsite aici – https://bit.ly/3ibf62A

Analize realizate de PNUD arată că pandemia a afectat grav întreprinderile micro, mici şi mijlocii (ÎMMM), iar odată cu ele şi mii de familii din Moldova, care şi-au pierdut locurile de muncă şi mijloacele de trai. ÎMMM-urile reprezintă peste 95 la sută din afacerile private din ţară şi peste 60 la sută din populaţie este angajată în cadrul acestor întreprinderi.

Conform unui studiu efectuat de IDIS „Viitorul”, exportul de pe malul stâng al Nistrului şi comerţul intern cu malul drept a fost în ianuarie-mai 2020 cu 9% sub nivelul de referinţă al anului precedent, ca urmare a efectelor pandemiei, inclusiv a măsurilor luate pentru evitarea răspândirii COVID-19.

Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD a fost iniţiat în 2009 şi se află la a 5-a etapă. Scopul acestuia este apropierea locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare. 

Sursa: http://tvrmoldova.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *