contact@ars-historica.ro

În Sibiu va fi deschisă pentru prima dată o secție de votare pentru alegerile din Republica Moldova

Pe 24 februarie 2019 vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, iar Guvernul de  la Chișinău a decis că va deschide și o secție de votare în orașul Sibiu. Este pentru prima dată când cetățenii moldoveni stabiliți în Sibiu sau care se vor afla aici în ziua scrutinului vor putea să voteze fără a fi nevoiți să se deplaseze la Cluj  sau la Brașov.

„În urma înregistrării prealabile a viitorilor alegători și a depunerii unei cereri din partea Asociația Basarabenilor din Sibiu la Comisia Electorală Centrală și Guvernul Republicii Moldova, am reușit să obținem șansa de a dispune de o secție de votare la noi în Sibiu pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019”, a anunțat Asociația Basarabenilor din Sibiu. Încă nu se cunoaște locația secției de votare, aceasta urmând a fi anunțată pe parcursul acestei săptămâni.

În total, în România vor fi deschise 12 secții de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova: două în București și câte una la Iași, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj, Constanţa, Bacău, Suceava, Craiova și Sibiu. Decizia executivului moldovean a fost bazată pe numărul de cetățeni moldoveni care s-au înregistrat prealabil pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Astfel, în Sibiu s-au înregistrat prealabil pentru scrutinul din 24 februarie 61 de persoane. În total, în România s-au înregistrat 2.983 de persoane în 50 de localități.

Potrivit Nicoletei Ciobanu, președintele Asociației Basarabenilor din Sibiu, în municipiu s-ar afla aproximativ 200 de basarabeni.

n total, în România vor fi deschise 12 secții de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova: două în București și câte una la Iași, Galaţi, Timişoara, Braşov, Cluj, Constanţa, Bacău, Suceava, Craiova și Sibiu. Decizia executivului moldovean a fost bazată pe numărul de cetățeni moldoveni care s-au înregistrat prealabil pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Astfel, în Sibiu s-au înregistrat prealabil pentru scrutinul din 24 februarie 61 de persoane. În total, în România s-au înregistrat 2.983 de persoane în 50 de localități.

Potrivit Nicoletei Ciobanu, președintele Asociației Basarabenilor din Sibiu, în municipiu s-ar afla aproximativ 200 de basarabeni.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc în premieră conform sistemului mixt de vot: 51 de deputați vor fi aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.

Sursa: turnulsfatului.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *