contact@ars-historica.ro

În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană a oferit Moldovei peste un miliard de euro

În ultimii 10 ani, în Moldova a venit peste un miliard de euro din partea Uniunii Europene. O declarație în acest sens a fost făcută de șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unui interviu pentru Agora.

„Asistența din partea UE este masivă și ea este folosită de RM de mai mulți ani. În ultimii 10 ani au venit peste un milliard de euro prin diferite programe și instrumente pe care UE le folosește pentru a susține țările cu care cooperează.

Relațiile noastre, între UE și RM s-au dezvoltat și acum cu Acordul de Asociere au ajuns la un nivel destul de înalt, la care și instrumentele folosite pentru asistență sunt diferite.

Există programe în desfășurare, care deja au început. Sunt programe noi sau programate și sunt cele care au fost aduse prin urgență, de exemplu în tmpul crizei cu coronavirus în care Uniunea Europeană a reacționat și a oferit acest sprijin RM și altor țări în lume, altor țări partenere din vecinătatea noastră.

Este clar că UE este cel mai puternic și primul partener al RM care susține RM și în general, dar și în această situație de criză”, a explicat Peter Michalko.

Totodată, ambasadorul UE la Chișinău a declarat că UE va continua să susțină și să ajute oamenii din Republica Moldova în programele viitoare.

Sursa: https://zugo.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *