contact@ars-historica.ro

Ion Tăbârță: Favoriții la alegerile europarlamentare rămân în linii generale aceleași

Ion Tăbârță, expert IDIS „Viitorul”, consideră că, în viitoarele alegeri europarlamentare forțele politice rămân în linii generale aceleași și favoriții, de asemenea, rămân aceeași. Este vorba despre cele două familii politice mari europene – popular-europenii și social-democrații – partide care au fost practic la cârma Parlamentului European de la existența acestuia. Opinia a fost exprimată la dezbaterile publice: „Alegerile europarlamentare 2019: impact pentru Moldova”, ediția a 110-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Aceste două formațiuni au decis în cadrul Parlamentului European și ele în continuare, dacă e să ne uităm la sondaje, rămân cu scorul cel mai mare, care va fi acumulat. Însă, cifrele preliminare arată că ele vor acumula mai puține voturi decât la precedentele alegeri. Și se presupune că, pentru prima dată, aceste două familii politice nu vor avea suficiente voturi ca să formeze instituțiile doar ele. Vor trebui să negocieze și cu a treia familie politică. Se așteaptă că vor crește în scor ALDE sau liberalii, cu alte cuvinte”, a spus expertul.

Potrivit lui Ion Tăbârță, se anticipează că vor crește în scor și euroscepticii, populiștii sau partidele care au o perspectivă mai reticentă față de proiectul european. „Acest lucru poate fi explicat prin acel proces de „patinare” în care se află UE de vreo zece ani – pornind de la recesiunea economică din 2008, problema greacă, migranții, Brexitul etc.”

„Pe fundalul problemelor respective, aceste forțe populiste și eurosceptice au început să crească în preferințele electoratului și nu este o noutate pentru UE. Mai este interesant de urmărit ce vor face conservatorii și reformatorii europeni, pentru că suportul sau pilonul lor era întotdeauna Marea Britanie. Așteptăm să vedem ce va fi până la urmă cu acest Brexit, câți reprezentanți vor fi în Parlamentul European, în funcție de Brexit, dacă vor fi 705 sau mai mulți europarlamentari”, a mai spus expertul. Potrivit lui, chiar cu această confuzie a Brexitului, se prefigurează o nouă axă a conservatorilor și a reformatorilor, „așa-numita axă italiano-poloneză”.

Referindu-se la eventualul impact al rezultatelor alegerilor europarlamentare, Ion Tăbârță a spus că pentru Moldova va conta în special ce se va întâmpla pe interior, iar în linii mari evoluțiile în Parlamentul European ca instituție supranațională nu se vor schimba foarte mult. „Unica diferență ar putea fi ca, în această conducere a Parlamentului European între popular europeni și social democrați, să avem elementul liberal. În rest, cred că UE este în căutări interne pentru a depăși acele probleme care le are: Brexit, migranții ș.a.”. Potrivit expertului, în mod special, trebuie să se vadă care este conceptul de evoluție a Uniunii Europene ca instituție și că în funcție de acest lucru se va manifesta și geopolitica UE față de state ca Republica Moldova.

Expertul IDIS „Viitorul”, spune că, spre finele acestui an, se vor cunoaște anumite tendințe de evoluție a politicii UE. De asemenea, el consideră că abordarea instituțională a Parteneriatului Estic ca parte estică a politicii de vecinătate trebuie regândită. Ion Tăbârță susține că în Estul Europei, marea miză a UE o reprezintă Ucraina. „După cum va derula dialogul pe subiectul ucrainean, probabil, vom avea și o anumită „dezlegare” a Republicii Moldova”. Expertul consideră că relația moldo-comunitară va depinde de abordarea marilor actori, a UE, față de regiunea de Sud-Est și Est a Europei, dar și de evoluțiile interne în Republica Moldova.

Ion Tăbârță a îndemnat cetățenii moldoveni cu cetățenie română sau alte cetățenii ale statelor UE, să se prezinte la alegeri „pentru că orice scrutin electoral este un exercițiu democratic și ei doar așa pot taxa pe cei care decid”.

În ceea ce privește relațiile cu Moldova, expertul consideră că trebuie să se înțeleagă că, după acest scrutin, UE, în linii mari își va continua „acea politică instituțională de regândire a proiectului comunitar”. Potrivit lui Ion Tăbârță, Moldova trebuie să se concentreze pe ceea ce se întâmplă în interiorul ei, „iar cetățenii să găsească cât mai multe pârghii de a impune clasa politică să audă doleanțele lor, în funcție de asta va depinde apropierea de UE, iar, ulterior, „poate vom livra și un dialog de perspectivă a Moldovei în sensul de integrare”.

Dezbaterile „Alegerile europarlamentare 2019: impact pentru Moldova”, ediția a 110-a, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN și Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Sursa: radiochisinau.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *