contact@ars-historica.ro

Miniștrii de externe Aureliu Ciocoi și Dmytro Kuleba: Republica Moldova și Ucraina vor intensifica cooperarea bilaterală

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere la MAEIE cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova la invitația șefului diplomației moldovene.

În cadrul discuțiilor purtate la ședința plenară a delegațiilor, miniștrii de externe au apreciat caracterul ascendent al dialogului bilateral, reconfirmând disponibilitatea ambelor părți pentru avansarea calitativă a relațiilor de parteneriat între țările noastre prietene, în spiritul relațiilor tradiționale de bună vecinătate.

De asemenea, Aureliu Ciocoi și Dmytro Kuleba s-au referit la dialogul politico-diplomatic, fiind convenită intensificarea contactelor la nivel înalt, inclusiv organizarea la începutul anului viitor a unei vizite în Ucraina a președintelui Republicii Moldova. Totodată, diplomații au agreat aprofundarea dialogului sectorial, în vederea valorificării mai bune a potențialului existent, inclusiv în vederea avansării discuțiilor pe dosarele bilaterale care rămân nedefinitivate.

Șefii celor două diplomații au reiterat atașamentul ferm al Republicii Moldova și Ucrainei față de promovare consecventă a vectorului de integrare europeană, exprimând poziția comună că acesta oferă perspective suplimentare pentru modernizare dar și pentru inițierea unor colaborări noi în dosarul moldo-ucrainean.

Oficialii au discutat și interacțiunea pe linia ministerelor de externe de la Chișinău și Kyiv, inclusiv convocarea în timpul apropiat a unor consultări în domeniul integrării europene precum și cooperarea celor două țări pe platformele regionale, internaționale și în plan multilateral. Miniștrii au menționat necesitatea convocării următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale de colaborare comercial-economică, precum și promovarea în continuare a dialogului direct la nivel guvernamental.

Un subiect distinct al întrevederii a vizat problematica de securitate, fiind reconfirmată poziția principială privind susținerea reciprocă a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și a Ucrainei. 

Sursa: https://mfa.gov.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *