contact@ars-historica.ro

Moldova va primi din partea SUA două granturi în valoare de circa 12 milioane dolari

Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova două granturi în valoare totală de circa 12 milioane de dolari, în cadrul a două acorduri semnate anterior de cele două state. Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, banii vor fi oferiți sub formă de asistență tehnică.

În acest sens, Executivul a aprobat, în cadrul ședinței din 04 decembrie curent, suplimentarea valorii totale a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA pentru o guvernare democratică mai eficientă și mai responsabilă cu 6,6 milioane dolari SUA, atingând valoarea totală de 50,8 milioane dolari SUA.

Obiectivul principal al programului este asigurarea unei guvernări democratice, eficiente și responsabile în Republica Moldova, prin implicarea cetățenilor în procesul decizional al Guvernului, asigurarea unui sistem judecătoresc mai transparent și responsabil și crearea condițiilor pentru autoritățile publice locale de implicare mai plenară în soluționarea nevoilor cetățenilor.

De asemenea, va fi suplimentată și valoarea totală a Acordului de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA, pentru creșterea comerțului și investițiilor în sectoarele cheie, cu circa 5,4 milioane dolari SUA, atingând valoarea totală de 48,4 milioane dolari SUA. Obiectivul programului este sporirea competitivității, îmbunătățirea climatului de afaceri și cadrul de reglementare, pentru a crește accesul la finanțare, pentru a îmbunătăți competențele forței de muncă și a combate corupția.

Sursa: https://unimedia.info

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *