contact@ars-historica.ro

O nouă înfrățire pe harta România-Republica Moldova

Comuna Voloviţa din raionul Soroca şi comuna Dumeşti din judeţul Iaşi s-au înfrățit recent, la inițiativa gimnaziilor din cele două localități. 

„Ne propunem ca parteneriatele pe care le dezvoltăm în instituţie  să se răsfrângă asupra întregii comunităţi, de aceea am mers pe ideea de a implica cât mai multe persoane , copii care au fost în vizite reciproce, familiile acestora, cadre didactice precum şi administraţiile celor două primării pentru o dezvoltare durabilă, a  pune accentul pe lucrurile comune care ne leagă, pe valorile şi tradiţiile cultivate de secole de poporul român şi pe care le transmitem cu mult drag copiilor noştri”, a precizat Svetlana Rahimov, director al gimnaziului „A. Lupaşcu” din Voloviţa.

„Emoţii, nerăbdare, dorinţa de a ajunge cât mai repede la fraţii noştri, acestea au fost stările care ne-au încercat din decembrie când am făcut cunoştinţă la Dumeşti. Au fost trei zile minunate! De cum le-am trecut pragul, gazdele noastre ne-au primit cu căldură şi inima deschisă. La şcoală am participat la activităţi în cadrul cărora elevii îndrumaţi de profesorii lor au demonstrat cât de mult iubesc limba, cultura acestui neam, istoria”, a precizat Ana Dorneanu, directoar al Şcolii Profesionale Dumeşti.

Cele două instituții de învățământ, din Volovița și Dumești, au pus bazele în anul 2018 ale unui parteneriat educațional, sub genericul „Centenarul ne uneşte”.

Sursa: http://infoprut.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *