contact@ars-historica.ro

Operatorii gazoductelor din Romania si Ucraina au semnat un acord privind tranzitul gazelor naturale

Operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din Romania si Ucraina au semnat un acord de interconectare care permite furnizarea gazelor din Turcia si sudul Europei catre Ucraina si Republica Moldova, a anuntat miercuri compania ucraineana, transmite Reuters.

Potrivit furnizorului de informatii S&P Global Platts, acordul semnat miercuri de noul operator al retelei de gazoducte din Ucraina (GTSO) si compania romaneasca Transgaz va permite livrarea de gaze naturale din Romania spre nord in Ucraina si Republica Moldova la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka, incepand cu data de 1 ianuarie 2020.

Acordul permite tuturor furnizorilor sa transporte gaze naturale “fara nicio dificultate” via o noua ruta de aprovizionare – din sudul Europei si Turcia via Bulgaria si Romania spre Ucraina si mai departe spre Republica Moldova, a informat compania GTSO intr-un comunicat.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2020, va fi disponibila capacitate la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka pe granita dintre Ucraina si Romania. Capacitatea care va fi disponibila pe directia Ucraina-Romania va fi de 17,8 milioane metri cubi pe zi, in timp ce in directia opusa va fi disponibila o capacitate de 15,8 milioane metri cubi pe zi.

“Aceasta este o decizie istorica deoarece creeaza o ruta suplimentara pentru importul de gaze naturale in Ucraina, in primul rand pentru a furniza gaze consumatorilor din Republica Moldova si consumatorilor ucraineni din regiunea Odesa, amplasata in apropiere de granita. Acest acord va permite livrarea de gaze in sezonul de iarna fara intreruperi, chiar si in situatia unei posibile incetarii a tranzitului gazelor din Rusia” a declarat directorul general de la GTSO, Sergiy Makogon.

Compania GTSO a precizat ca in zilele urmatoare vor fi organizate primele licitatii pentru rezervarea de capacitati la punctul de interconectare Isaccea-Orlovka.

Semnarea intelegerii intre operatorii gazoductelor din Romania si Ucraina vine in conditiile in care acordul prin care Rusia livreaza gaze Ucrainei si altor tari din Europa expira dupa 31 decembrie 2019. Un nou acord nu a fost inca semnat, iar negocierile sunt in impas.

Conform Planului de Dezvoltare pentru perioada 2018-2027, Societatea Nationala de Transport al Gazelor Naturale Transgaz si-a planificat investitii totale de 1,9 miliarde de euro pentru extinderea sistemului de transport al gazelor, iar interconectarea cu Ucraina va costa 125 de milioane de euro.

Gazprom asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizioneaza Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus si Polonia, precum si gazoductul Nord Stream, care face legatura intre Rusia si Germania, via Marea Baltica.

Sursa: www.business24.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *