contact@ars-historica.ro

Prelegere în format de videoconferință în domeniul integrării europene

Institutul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în parteneriat cu Institutul diplomatic bulgar, a organizat cea de-a treia conferință online din acest an, de această dată, în domeniul integrării europene, cu genericul „The difficult art of European integration. How to make policies in the EU”.

În debutul evenimentului, Ștefan Gorda, directorul Institutului diplomatic a menționat că integrarea europeană e un proces complex, un proiect viabil mai ales pentru tânăra generație și se va înfăptui împreună cu tinerii, pentru că ei sunt viitorul țării și a diplomației moldovene.

Conferința a fost susținută de expertul în politici UE de la Universitatea din Sofia „Sf. Kliment Ohridski”, prof. Ingrid Shikova, considerată a fi un unul dintre fondatorii specializării „științe europene” din Bulgaria.

Pe lângă tinerii diplomați din cadrul ministerului, de această dată la prelegere au participat și 50 de studenți și masteranzi ai Facultății Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universității de Stat din Moldova și ai Facultății Transfrontaliere a Universității „Dunărea de Jos”.

Discuția s-a axat atât pe structura funcțională a instituțiilor europene și politicile de implementare în cadrul UE, cât și pe importanța activității diplomatice susținute și pe necesitatea unui dialog permanent structurat cu fiecare dintre statele membre ale UE, în vederea obținerii unei perspective europene de aderare.

Prelegerea face parte din programul asistenței oficiale bulgare oferite Republicii Moldova pentru dezvoltarea capacităților instituționale ale diplomației.

Sursa: https://mfa.gov.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *