contact@ars-historica.ro

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia, Brock Bierman

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu dl Brock Bierman, Adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia.

În cadrul dialogului, oficialii au apreciat înalt sprijinul ferm şi deschiderea USAID de a relansa asistența multidimensională pentru Republica Moldova, exprimată inclusiv prin decizia de a majora finanțarea pentru o guvernare democratică şi creştere economică în Republica Moldova cu 29 de milioane de dolari.

Igor Dodon a evidențiat rolul USAID în calitate de promotor al valorilor democratice, al dezvoltării durabile, susținător al consolidării economiei de piață, precum și implicarea activă în dezvoltarea Republicii Moldova și fortificarea acesteia ca actor regional.

De asemenea, Președintele țării a menționat că sunt apreciate proiectele USAID în Moldova în domeniul mass-media, energeticii, infrastructurii, societății civile etc. și că mizăm în continuare pe sprijinul şi asistenţa tehnică valoroasă oferită de această organizație importantă.

În altă ordine de idei, șeful statului a remarcat că odată cu crearea noii coaliții de guvernare societatea civilă este în așteptarea unor schimbări spre bine în țara noastră. Igor Dodon a subliniat că noua guvernare poate face față acestor așteptări doar dacă va avea susținerea partenerilor externi.

Sursa: http://www.presedinte.md

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *