contact@ars-historica.ro

R.Moldova și Ucraina discută perspectivele de implementare a regimului micului trafic de frontieră

Perspectivele de implementare a regimului micului trafic de frontieră și optimizarea statutului punctelor de trecere a frontierei de stat la granița moldo-ucraineană au reprezentat principalele subiecte de discuții, în cadrul unei întrevederi ai reprezentanților Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu autoritățile omoloage din Ucraina. Evenimentul a fost organizat la Odessa, Ucraina, sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).

Primul subiect discutat în cadrul ședinței s-a referit la Proiectul Acordului cu privire la micul trafic de frontieră între cele două state, implementarea căruia ar aduce beneficii palpabile pentru cetățenii moldoveni și ucraineni din zonele limitrofe ale frontierei comune. Aceștia ar putea traversa mai ușor frontiera, doar în baza permisului de mic trafic și ar putea rămâne pe teritoriul celuilalt stat pentru o perioadă care să nu depășească 3 luni de ședere neîntreruptă, în special din motive de ordin social, cultural, familial sau întemeiate economic. În acest sens, ca prim pas, autoritățile celor două state au convenit asupra demarării unei analize detaliate a tuturor aspectelor, provocărilor și eventualelor riscuri.

O altă inițiativă comună pentru modernizarea infrastructurii vizează reconstrucția punctelor comune de trecere a frontierei de stat Cuciurgan-Pervomaisc și Giurgiulești Reni, care vor permite participanților la traficul transfrontalier să beneficieze de un control expeditiv la standarde înalte.

Tot în cadrul reuniunii au fost abordate subiecte referitoare la optimizarea statutului punctelor de trecere situate la frontiera de est a țării, elaborarea unor acorduri privind extinderea controlului comun cu statul vecin, dar și implicarea tuturor autorităților competente în vederea finalizării proceselor demarate.

La finele ședinței, reprezentanții autorităților vamale și de frontieră, convocate sub egida EUBAM, au agreat organizarea în timpul apropiat a unei noi întrevederi a grupului de lucru, pentru continuarea planificării acțiunilor ce vor fi întreprinse pe domeniul colaborării moldo-ucrainene.

Sursa: unimedia.info

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *