contact@ars-historica.ro

REACŢII alegeri Ucraina. Ce spune politologul Evghenii Magda şi ce aşteptări au alegătorii

Lupta în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Ucraina va fi una intensă, iar rezultatul este greu de prognozat. De această părere este directorul Institutului pentru Politici Internaţionale din Ucraina, cunoscutul politolog Evghenii Magda, care a oferit un interviu echipei Publika TV, aflată în aceste zile la Kiev. Magda susţine că Vladimir Zelenski şi Petro Poroşenko sunt foarte diferiţi.

“Vladimir Zelenski nu are un trecut în politică. Nu este politician. Zelenski nu are o viziune clară. Este precum un jeleu, în continuă mişcare. Poroşenko va continua politica pe care o cunoaştem deja. Va avea aceeaşi dorinţă de integrare în UE şi NATO”, a menţionat Evgheni Magda, directorul Institutului pentru Politici Internaţionale.

Evghenii Magda a vorbit şi despre felul în care s-au desfăşurat alegerile de duminică. El susţine că standardele democratice au fost respectate: “Alegerile s-au desfăşurat într-un mod liniştit. Nu am observat să fie comise încălcări grave şi cred că dacă ar fi existat, atunci oricare dintre cei 39 de candidaţi ar fi vorbit despre asta şi ar fi depus plângere”.

Alegătorii din Ucraina spun că rezultatele scrutinului nu i-au surprins. Chiar şi cei care nu au votat pentru primii doi clasaţi în cursă aşteaptă ca după turul doi al alegerilor, în Ucraina să fie stabilitate şi să fie create premise pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei:

“Aşteptăm schimbări semnificative. Îmi doresc să se pună capăt războiului. Asta e cel mai important”.

“Vreau ca antreprenorii să aibă mai multă libertate. Îmi doresc ca ţara să se orienteze spre Europa şi spre integrarea în UE şi NATO”.

“Aştept cu nerăbdare să văd ce se va întâmpla pe viitor. Cred că mai devreme sau mai târziu, în Ucraina se vor produce schimbări pozitive, iar oamenii vor avea o viaţă mai bună. Cetăţenii sunt pregătiţi să lucreze. Cred că copiii şi viitorii mei nepoţi merită să locuiască într-o ţară atât de frumoasă”.

Alegerile prezidenţiale din Ucraina sunt importante şi pentru Republica Moldova, din perspectiva stabilităţii regionale.

Analistul politic de la Chişinău, Dionis Cenuşă, consideră că există un indiciu clar în privinţa celui mai bun candidat.

“Poroșenko este cel mai potrivit candidat pentru Ucraina, anume pentru că Rusia nu-l dorește sub nicio formă în fruntea Președinției ucrainene”, a subliniat Cenuşă.

Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina va avea loc în data de 21 aprilie.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *