contact@ars-historica.ro

Republica Moldova și România, lideri în regiune la capitolul creștere economică

Potrivit unei analize publicate de PoștadeȘtiri, Republica Moldova a înregistrat un avans de 4% și se afla pe locul 2, după România, care are un avans de 4,10%. 
Pe ultimul loc este Rusia cu un avans 2,3%, după Belarus, economia căreia a crescut cu 3% în 2018.”Republica Moldova este lider în regiune, alături de România, după ritmul de creștere economică în 2018. POȘTA DE ȘTIRI a inclus în analiză țările din regiune care sunt și principalii parteneri comercial-economici ai R. Moldova și care pot influența într-o anumită măsură economia națională. 
Printre cele șase state, România a înregistrat un avans economic de 4,1%, urmată de Moldova cu 4%. Pe ultimul loc este Rusia cu un avans 2,3%, după Belarus, economia căreia a crescut cu 3% în 2018.

În medie, creșterea economică a fost de peste 3% și, ținând cont de evoluțiile regionale, există premise să fie păstrată și pe parcursul anului 2019, deși sunt anumite îngrijorări în ceea ce privește capacitatea de păstrare actualului ritm de către România, Federația Rusă, nu sunt excluse noi sancțiuni impuse de Occident, dar și de către Belarus, puternic legată de economia rusească. Într-o zonă de risc permanent este și Ucraina, cu un conflict armat care în orice moment poate să intre într-o fază mai activă, plus o campanie electorală destul de agresivă.

Pe intern, incertitudine aduce situația postelectorală și riscul intrării într-o nouă campanie electorală pentru alegerea deputaților în Parlament și formarea unui nou Guvern, care să se suprapună campaniei pentru alegerea administrațiilor locale.

Sectorial, în 2019, creșterea economică va fi impulsionată de construcții, atât ca urmare a dinamizării pieței imobiliare, dar și ca urmare a investițiilor mai mari realizate de stat pentru reconstrucția infrastructurii, dar și a investițiilor făcute de unii operatori privați.

Un imbold pozitiv va fi dat și de transporturi, dar și de sectorul de comerț în general, care în continuare va fi principalul motor pentru creșterea economică. Optimism oferă și extinderea creditului bancar.

Pe de altă parte, va continua avansul importurilor, creșterea accelerată a căruia influențează negativ rezultatele economice finale”, se arată într-o postare pulicată de PoștadeȘtiri.

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *