contact@ars-historica.ro

Republica Moldova va beneficia de un suport bugetar de 3 milioane de dolari

Republica Moldova va beneficia de un suport bugetar suplimentar de 3 milioane de dolari, ca urmare a modificării Acordului de Finanţare între Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare şi a Acordului de Împrumut între Moldova şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care sprijină reforma Guvernului de la Chişinău, în administrarea fiscală.
Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Parlament în două lecturi, transmite IPN.
Ministerul Finanţelor precizează într-un comunicat de presă că a fost luată decizia de restructurare a proiectului prin amendarea acordurilor. Prin prisma amendamentelor care au fost semnate pe 2 august, la Chişinău, componentele proiectului se restructurează prin revizuirea sumelor acordate realizării fiecărei componente a proiectului şi prin introducerea unei noi componente. Este vorba de finanţarea în bază de rezultate – responsabilă de realizarea acţiunilor pentru a susţine politicile fiscale, reforma administrării fiscale şi dezvoltarea operaţională a acesteia, fără a impacta aranjamentele de management financiar al proiectului negociate anterior.
„Este important de menţionat că pe parcursul anilor 2017-2019, Ministerul Finanţelor şi Serviciul Fiscal de Stat au reuşit realizarea acţiunilor propuse prin prisma competenţei respective, ca urmare a beneficierii de asistenţă tehnică oferită de partenerii externi, ceea ce a făcut posibilă economisirea resurselor financiare în sumă de circa 3 milioane de dolari şi respectiv, redistribuirea acestora ca suport bugetar”, a declarat ministrul finanţelor, Natalia Gavriliţa, de la tribuna Parlamentului.
Amendamentele propuse au ca obiectiv sporirea performanţei proiectului şi asigurarea obiectivelor de dezvoltare, precum şi a alinia mai bine proiectul la activităţile curente de modernizare fiscală a Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv prin modernizarea infrastructurii sistemului IT al instituţiei. Astfel, va fi acordat suport pentru achiziţia şi instalarea unui sistem integrat de administrare fiscală, inclusiv furnizarea de hardware şi software relevante şi organizarea instruirilor, instrumente de raportare managerială şi gestionare a documentelor.
Acordul de finanţare între Moldova şi AID şi Acordul de Împrumut între Moldova şi BIRD au intrat în vigoare la 16 decembrie 2016 şi reprezintă tratate care sprijină programul de reformă al Guvernului prin finanţarea proiectului de modernizare a administrării fiscale. Acordul de finanţare cu AID prevede contractarea unui împrumut în sumă de 5,3 milioane de drepturi speciale de tragere (DST), iar Acordul de împrumut cu BIRD –12,58 milioane de dolari.

Sursa: https://adevarul.ro

Urmărește-ne pe:

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *