contact@ars-historica.ro

Școala pentru românii/volohi din Poroșcovo, Ucraina prinde contur. Dați o mână de ajutor pentru acești români uitați!

Comunitatea izolată de români/volohi din Poroșcovo, o mică localitate din regiuneaTranscarpatia, Ucraina, ar putea avea în curând o școala. Părintele Eftimie Mitra, sprijinul românilori/volohi din regiune a anunțat despre ultimile lucrări care au avut loc în acest sens, transmite InfoPrut, preluat de Romanian Global News.

„Săptămâna trecută, cațiva tineri volohi au pus tavanul la coridor și cele doua săli de clasa (mică și mare). Sub grinzi s-a podit cu scânduri, iar pe scânduri au fost aplicate plăci de rigips. Manopera a fost facută voluntar de către volohi, iar cheltuielile au fost suportate de o asociație din Oradea. Până în prezent am reușit să ducem două catedre, o parte din mesele și scaunele destinate sălilor de curs. Acestea au fost donate de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi în vara anului 2018″, a informat părintele Eftimie Mitra, sprijinul comunității izolate de români/volohi din Poroșcovo, Ucraina.

Sursa a mai explicat că această clădire are uși și ferestre, este tencuit, dar lucrările s-au poticnit la faza izolație. „Pentru a putea fi utilizată și iarna, cele două săli trebuie izolate termic cu podele (pe jos) și cu vată minerală (sus) deasupra tavanului din rigips. În felul acesta, sperăm ca la primăvara să putem face primele activități”, a mai adăugat părintele Eftimie Mitra.

Amintim că la sfârșitul anului 2018, IEH a transferat gratuit, în conformitate cu legea, bunuri care au aparținut Centrului IEH de la Crevedia, către „Schitul Tuturor Sfinților Români” din Grădiștea de Munte, Hunedoara, pentru ca, o mare parte dintre aceste bunuri să ajungă, prin intermediul părintelui Eftimie Mitra, în comunitatea izolată de români/volohi din Poroscovo, regiunea Transcarpatia, Ucraina.

Părintele Eftimie Mitra s-a remarcat prin sprijinul constant si consecvent acordat românilor/volohi din această comunitate, care nu avea legături cu Țara sau cu celelalte comunități de români din Ucraina. În luna septembrie 2018, în urma predării clădirilor de la Crevedia către Ministerul de Interne, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a transferat cu titlu gratuit mobilier, materiale didactice, obiecte de uz caznic și alte bunuri.

Deoarece au fost persoane fizice și juridice din România, care au dorit să trimită bani pentru susținerea volohilor, Conducerea Asociației DOR DE VATRĂ a decis deschiderea unui cont la Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, agenția Deva.

Contul este administrat de vicepreședinta asociației, doamna Aurica Bogojel, care este desemnată din partea noastră să se ocupe de activitățile din Poroșkovo.

Contul este: RO20CRCOX220000000455287, în lei (poate fi alimentat doar din Romania).

De asemenea, pentru cei care vor sa sustina activitatile noastre pot sa depuna bani in conturile de la banca Transilvania, administrate tot de catre doamna Aurica Bogojel:

Cont curent in EURO: RO10BTRLEURCRT0434373501

Cont curent in Lei (RON) RO60BTRLRONCRT0434373501

Menționăm că aceste conturi pot fi alimentate din orice țară.

Sursa: http://www.rgnpress.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *