contact@ars-historica.ro

Victor Micula a participat la “Ukraine Reform Conference”

Secretarul de stat Victor Micula a condus delegaţia României care a participat, în perioada 1-2 iulie, la “Ukraine Reform Conference” care a avut loc în Canada, la Toronto.

Conferinţa a oferit prilejul evidenţierii progreselor realizate de ţara vecină, în special în ultimii 5 ani, dar şi a contribuţiei decisive pe care Uniunea Europeană şi ceilalţi parteneri internaţionali au avut-o în consolidarea rezilienţei acestui stat şi în încurajarea procesului de reforme, în condiţiile provocărilor securitare cu care se confruntă.

În intervenţia sa, secretarul de stat Victor Micula a subliniat necesitatea continuării şi accelerării procesului de reformă ca precondiţie a consolidării asocierii politice şi a aprofundării integrării economice a Ucrainei cu Uniunea Europeană.

Diplomatul român a arătat necesitatea unei abordări inclusive, centrate pe cetăţean, care să permită tuturor categoriilor sociale, inclusiv persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, să fie consultate şi implicate direct în obţinerea celor mai bune rezultate ale procesului de reforme, contribuind la creşterea coeziunii şi la consolidarea rezilienţei societale.

Secretarul de stat Victor Micula a reiterat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional.

Cea de-a treia ediţie a Ukraine Reform Conference s-a desfăşurat la Toronto, Canada, în organizarea comună a ministerelor de externe ale Ucrainei şi Canadei. Primele două ediţii au fost organizate la Londra (2017) şi la Copenhaga (2018).

Sursa: amosnews.ro

Tags:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *