contact@ars-historica.ro

Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei

În contextul Centenarului Unirii tuturor Românilor în 1918, Asociația Ars Historica împreună cu Centrul de editare a izvoarelor istorice „Arhiva Istorică a  României” din Facultatea de Istorie a Universității din București implementează un proiect de editare a articolelor din presa românească din perioada 1917-1920.

Presa este o sursă istorică importantă pentru cercetarea istoriei Marii Uniri, deoarece articolele de opinie reflectă starea de spirit a societății românești din epoca respectivă. Prin articole de opinie, prin reportaje despre diverse manifestări publice și prin știri a fost întreținută vie speranța realizării idealului național. Presa a avut un rol esențial în pregătirea marilor decizii politice, deoarece a fost principalul instrument de comunicare și principala tribună în acele vremuri de război.

Proiectul constă în cercetarea tuturor ziarelor românești, indiferent de locul de apariție, și selectarea articolelor de opinie, a articolelor programatice, a reportajelor sau știrilor referitoare la mișcarea națională pentru realizarea Unirii. Articolele selectate sunt editate în mai multe volume ordonate cronologic pentru a pune la dispoziția publicului interesat – cercetători și cititori pasionați de subiect – un volum cât mai mare de surse istorice pentru a înțelege și a cunoaște istoria Unirii tuturor românilor în 1918.

Echipa de proiect este compusă din doi profesori – conf. univ. dr. Marius Diaconescu și lector univ. dr. Andrei Florin Sora – și zece studenți ai Facultății de Istorie a Universității din București.

Proiectul este realizat voluntar, fără nicio finanțare. Orice sprijin financiar, prin donații și sponsorizări, pentru susținerea acestui proiect este binevenit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *